Parohia Gostilele
Rețea

Oaspeți speciali la Vecernia de Sâmbătă

Sâmbătă, 20 iunie 2015, Preacucernicul Părinte Valentin Ion Soare, preotul paroh al Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Gostilele, a săvârșit Slujba Vecerniei, unde a participat un grup de oameni ce s-au reîntors pe calea cea dreaptă către Dumnezeu, după ce au căzut în patima alcoolului.

 

Este vorba despre grupul „Alcoolicii anonimi” format din credincioși din toată țara (Gostilele, București, Piatra Neamț, Suceava, Călărași, Cluj-Napoca s.a.m.d.).

 

Acest grup a luat naștere în anul 2011, la inițiativa domnului Anghel Gabriel, membru al acestui grup și a Părintelui Valentin Ion Soare, cu un număr restrâns de membri. Există speranța că în anii următorii acțiunea să se extindă iar membrii să se înmulțească deoarece multe persoane au această patimă dăunătoare pentru trup, dar mai dăunătoare pentru sufletul cel neprețuit.

 

Părintele paroh Valentin Ion Soare s-a referit în predica sa atât la învățămintele sfintelor scrieri bisericești cât și la înțelepciunea înaintașilor noștri.

 

În încheiere părintele paroh a subliniat că: „Nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii(….) nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”(I Corinteni 6, 10).