În data de 23 martie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, grupul de cateheză al parohiei Gheorghe Lazăr a participat împreună cu preoții coordonatori la „Marșul pentru Viață”. Astăzi am dedicat câteva momente și am înțeles importanța miracolului nașterii. Ce dar mai frumos, decât viața, ne-ar fi putut dărui Dumnezeu? Această minune Dumnezeu o făptuiește clipă de clipă prin părinții noștri. Am înțeles astăzi că un copil trebuie privit ca un mic îngeraș trimis de Dumnezeu în mijlocul familiei noastre. Un copil este pe scurt darul lui Dumnezeu, este iubire!
A iubi, e mai presus de cuvinte, e mai înalt decât orice vis și mai inimaginabil decât orice ideal, e mai viu decât orice formă de viață și de trăire, depășește orice gând și orice artă. Așa simte un părinte pentru copilul său în fiecare clipă a vieții lui.
A iubi e mai presus decât orice formă de credință pentru că dă viață adevăratei condiții umane și e mai presus de orice sentiment, căci exprimă sensul, rostul și cauza pentru care am fost creați. A iubi e forma cea mai desăvârșită, permanent perfectibilă, a creației, a actului creației. Este încununarea artei de a trăi ca o bucurie deplină, de a da sens vieții prin bucuria interioară a ființei atinse de aripa acestui dar divin. Fiecare copil are dreptul să se nască, Dumnezeu decide asta. Fiecare copil merită să se nască.
A iubi cu adevărat ne învață chiar copii noștri, pentru care suntem gata să facem orice la orice moment pentru a îi vedea fericiți, împliniți și voioși în sânul familiei noastre.
Pentru un copil părintele este totul lui. Acolo găsește permanent sprijin, iubire necondiționată, prietenie adevărată, îngăduință și speranță. Copilul nu se poate defini fără părintele lui, cum mai târziu nici părintele nu se poate defini fără copilul său. Dumnezeu creează un univers al armoniei și dragostei infinite între părinte și copilul său, pe care nimeni niciodată nu îl va putea distruge.
Nimic nu putem dobândi, nimic nu putem dărui, nimic nu putem rosti și simți cu adevărat decât în felul acesta unic, covârșitor, emoționant: a fi, permanent cu gândul la Hristos, pentru a trăi veșnic, iubindu-ne părinții și respectându-i și fiind fericiți pentru darurile pe care ni le dăruiește Dumnezeu în fiecare clipă.
A consemnat preot paroh ARPĂȘANU Cătălin.