Luni, 17 ianuarie 2018, preşcolarii grădiniţei din Gheorghe Lazăr, grupa mare, au vizitat și colindat biserica Adormirea Maicii Domnului a parohiei Gheorghe Lazăr. După ce au primit Taina Sfintei Împărtăşanii, copiii au colindat şi au fost răsplătiţi după strădania lor.
Preotul paroh Arpășanu Cătălin le-a vorbit copiilor despre însemnătatea Crăciunului, a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Copiii au primit cu bucurie darurile si învăţăturile despre această mare sărbătoare și au promis că vor veni să colinde şi anul viitor.
A consemnat părintele Laurențiu Moncea.