Miercuri, 23 martie 2011, preoţii Cercului pastoral Nr.3 din Protopopiatul Slobozia, au săvârşit Taina Sfântului Maslu în Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din satul Fundata, judeţul Ialomiţa.
Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de un sobor de noua preoţi:
Pr. Nifon Petruş – Misleanu (pensionar),
Pr. Munteanu Cristian Stefan – Slobozia,
Pr. Constantin Ion Arzoiu – Perieti,
Pr. Liviu Borcilă – Misleanu,
Pr. Ioan Constantin şi Pr. Andrei-Gabriel Ghiaur – Gheorghe Doja,
Pr. Laurenţiu Cioranu – Fundata,
Pr. Marius Ştefan-Stejaru,
Pr. Eugen Robert Alexe- Păltiniş.
La această Sfântă Taină a participat cu multă evlavie un număr impresionant de credincioşi.
Părintele Nifon Petruş, a ţinut un cuvânt cu tema: „Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei” în care a prezentat importanţa şi necesitatea acestor Taine în viaţa creştinului ortodox.
La final, PC Pr. Cioranu Laurenţiu a mulţumit părintelui referent, celorlalţi părinţi slujitori şi tuturor credincioşilor prezenţi în Sfântul Locaş şi a subliniat importanţa temei susţinute.
A consemnat Pr. Cioranu Laurentiu – Parohia Fundata.