Duminica, 14 August 2016 în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Parohia Fetești Gară II, s-a săvârșit slujba vecerniei cu litie urmată de Prohodul Maicii Domnului.
La slujbă au participat preoţii: Niţă Gheorghe, Păun Nicolae, Manolache Victor, Argatu Iulian, Stanchi Marius și Niţă Lucian, iar cuvântul de învăţătură a fost rostit de către preotul Manolache Victor.
La sfârșitul slujbei preoţii au fost invitaţi la o agapă frățească în Centrul Multifuncţional „Sfântul Ierarh Nectarie”.
In ziua praznicului credincioșii prezenţi la Sfânta Liturghie au cerut ajutorul Maicii Domnului și s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie.
A consemnat preot Niță Lucian, Parohia Adormirea Maicii Domnului, Protopopiatul Fetești.