Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, vineri 01 iulie 2016, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, la Parohia Adormirea Maicii Domnului Feteşti Gară II – Protopopiatul Feteşti
Preacucernicul Părinte Protopop Marian Pătărlăgeanu, a scos spre închinare racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie şi a aşezat-o în baldachinul închinat Acestuia.
La slujbă au participat preoţi din Cercul pastoral-misionar Feteşti, la invitaţia preotului paroh Niţă Gheorghe.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către Părintele Protopop Marian Pătărlăgeanu, prin care a evidenţiat smerenia, răbdarea şi viaţa plină de încercări a Sfântului Ierarh Nectarie şi i-a îndemnat pe credincioşi să vină cu credinţă şi să se roage, căci este grabnic ajutător şi mare făcător de minuni.
După ce toţi credincioşii au fost unşi cu untdelemn sfinţit şi s-au închinat la raclă, preoţii prezenţi au fost invitaţi la o agapă în Centrul multifuncţional ,,Sfântul Ierarh Nectarie”.
A consemnat Preot NIŢĂ ION-LUCIAN, Parohia Adormirea Maicii Domnului, Protopopiatul Feteşti