Biserica Ortodoxă pomeneşte, pe 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cinstită în mod deosebit la Biserica parohiei Fetești Gară II din cartierul Coloniști al Municipiului Fetești, care îşi sărbătoreşte cu această ocazie hramul. Pregătirea a început în seara zilei de 13 octombrie, când preoții din parohiile învecinate, la invitația preotului paroh Niță Gheorghe au săvârșit în sobor slujba Vecerniei unită cu cea a Litiei.
Astfel, au participat preacucernicii: pr. Păun Nicolae, pr. Iliescu Neagu, pr. Brateș Alexandru, pr. Manolache Victor, pr. Dumitru Marius , pr. Vădana Marian, pr. Argatu Iulian, pr. Niță Lucian și pr. Duță Marin.
La frumoasa slujbă a participat un mare număr de credincioși din orașul Fetești, alături de oficialitățile locale, iar cuvântul de învățătură a fost susținut de părintele Manolache Victor de la parohia Fetești Gară I, care a întărit convingerea credincioșilor prezenți că Sfânta Parascheva mijlocește în ceruri pentru sufletele creștinilor.
Slujba a fost urmată de o agapă frățească.