Biserica Ortodoxă prăznuieşte în data de 8 noiembrie pe „Sfinţii Arhangheli Mihail” şi Gavriil. Cu această ocazie, parohia Dorobanţu din Protopopiatul Călăraşi şi-a sărbătorit hramul.
Evenimentul a început cu oficierea slujbei de priveghere din seara premergătoare.
În dimineaţa hramului s-a săvârşit utrenia şi Sfânta Liturghie oficiată de preacucernicul părinte paroh Dumitru Nicuşor şi părintele coslujitor, Mocănaşu Marius, părintele Niculescu Neculai – Laurenţiu de la parohia „Sfânta Muceniţă Anastasia” din municipiul Călăraşi şi părintele pensionar Stan Gheorghe, fost slujitor la parohia Andolina.
La această sărbătoare a comunităţii au participat şi membrii Consiliului Local, primarul Stoica Vasile şi viceprimarul Apostol Jan.
La final, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Laurenţiu, după care părintele paroh a mulţumit tuturor pentru implicarea la lucrările ce s-au săvârşit la Sfânta Biserică şi pentru cele care urmează să fie săvârşite. Evenimentul s-a încheiat cu slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai acestui sfânt lăcaş şi tradiţionala agapă frăţească din curtea bisericii.
A consemnat părintele Nicuşor Dumitru, paroh la parohia Dorobanţu din Protopopiatul Călăraşi.
[https://protoieriacalarasi.ro/files//2014/01/1_08nov2013dorobantu01_big.jpg”] [https://protoieriacalarasi.ro/files//2014/01/08nov2013dorobantu02_big.jpg”] [https://protoieriacalarasi.ro/files//2014/01/08nov2013dorobantu03_big.jpg”] [https://protoieriacalarasi.ro/files//2014/01/08nov2013dorobantu04_big.jpg”] [https://protoieriacalarasi.ro/files//2014/01/08nov2013dorobantu05_big.jpg”]