Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 13 septembrie – 15 septembrie 2013, a avut loc procesiunea cu Icoana (copie) a Maicii Domnului Tămăduitoarea Xenia (străina).
Icoana a fost adusă în procesiune de la Schitul Horia la parohia Cojeşti,care poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului”. În cele trei zile cât a durat şederea icoanei s-a desfăşurat un program liturgic încărcat, la care a participat un distins sobor de preoţi, preacucernicul preot Paşcu Aurelian, preacucernicul preot Cherciu Marius, preacucernicul preot paroh Preda Daniel şi preacucernicul părinte protopop Iamandi Bogdan, dar şi autorităţi locale, oficialităţi şi credincioşi din parohiile din zonă.
Fiecare slujbă a fost însoţită de un cuvânt de învăţătură, unde s-a pus accent pe cinstirea Maicii Domnului şi a Sfintei Cruci, pe folosul participării la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu şi în general la sfintele slujbe.
Manifestările au avut un efect benefic asupra credincioşilor din parohie şi din împrejurimi, care au venit într-un număr deosebit de mare să-i acorde Maicii Domnului cinstirea cuvenită.