Parohia Cojeşti, protopopiatul Lehliu, a realizat prin implicarea părintelui paroh Preda Daniel, a autorităţilor locale reprezentate prin domnul Gurlui Gabriel şi a domnişoarei doctor Rotaru Cristina, primul cabinet medical parohial din protopopiatul Lehliu. În localul fostei Şcoli Generale din localitate, cedate prin contract de concesiune parohiei s-a pus bazele unui centru socio-cultural şi medical, în curs de amenajare.
Primul pas a fost realizat prin igienizarea şi dotarea cu mobilier adecvat a unui spaţiu în care de două ori pe săptămână se desfăşoară consultaţii medicale pentru credincioşii parohiei, care primesc şi medicamente prin sprijinul protopopiatului, al parohiei, al autorităţilor locale şi al Cabinetului Medical Individual din comuna Belciugatele.
Iniţiativa ce finalizează eforturile celor implicaţi de mai multe luni, încununează cum nu se poate mai bine, anul 2012 dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfintei Taine a Maslului şi îngrijirii celor bolnavi. Pe viitor se intenţionează continuarea celor demarate anul acesta printr-o colaborare cu Centrul Medical MEDAS din Bucureşti, dar şi cu alţi medici specialişti.
Vineri, 7 decembrie 2012, la prăznuirea Sfintei Muceniţe Filofteia, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, a fost săvârşită slujba Aghesmei celei mici prin care a fost sfinţit acest spaţiu atât de util asistenţei medicale şi sociale a credincioşilor şi care se doreşte un exemplu şi pentru alte parohii izolate.