Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 16 decembrie 2017, a avut loc în Biserica Protopopească „Sfântul Nicolae” din Oltenița, cea de-a VI-a ediție a tradiționalului concert de colinde „Hristos Se Naște, Slăviți-L!”.
Ca în fiecare an, concertul a fost susținut de corurile „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași și „Sfântul Antim Ivireanul” al Protopopiatului Oltenița.
Au fost interpretate colinde tradiționale românești, dar și din repertoriul international, publicul participant bucurându-se de o aleasă atmosferă duhovnicească și de o înaltă ținută artistică.
În premieră a fost prezent la acset concert și grupul de copii „Sfântul Alexandru” al parohiei gazdă care a prezentat o scenetă și colinde tradiționale de Crăciun.
Evenimentul a fost prezentat de tânărul student teolog Cristian Necula.
A consemnat părintele secretar Daniel Ciobanu al Protopopiatului Oltenița.