Slujbă arhierească în Duminica a XI-a după Rusalii
Credincioșii Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia s-au bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, care a săvârșit Sfânta Liturghie și în ziua de 20 august 2023, în Duminica a XI-a după Rusalii, pilda datornicului nemilostiv.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri, Laurențiu Mititelu, Marius – Gabriel Purcărea și Alexandru Daniel Vasile și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile dialogului liturgic au fost date de Corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”, dirijată de domnul profesor Emil Mihai.
Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La momentul predicii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre pericopa evanghelică a datornicului nemilostiv, despre certarea primită de la Dumnezeu, arătând dreptatea Sa. El este milostiv și iertător, dar este și drept și îndreptător.
Toți credincioșii prezenți (copii, adolescenți, adulți și vârstnici) au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.


























































