Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 16 noiembrie 2022
În sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 16 noiembrie 2022, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
S-a aprobat avizarea Protocolului de Parteneriat Educațional/ Cooperare, încheiat între Parohia Sfântul Ilie – Slobozia și Liceul de Arte Ionel Perlea – Slobozia, având ca obiective cunoașterea ritualurilor de cult și a tradițiilor creștine, care pot fi puse în valoare prin organizarea unor activități specifice în parteneriat cu unitatea de învățământ anterior amintită, cu termen de valabilitate pentru anul școlar 2022-2023.
Preoții Eparhiei noastre au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări la bisericile parohiale din Eparhie.
S-au aprobat mișcări de personal neclerical și măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.


