Biserica Volna din Călărași și-a sărbătorit hramul în Duminica Vindecării orbului din naștere
Duminică, 21 mai 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia Volna din Călărași, în ziua prăznuirii sfințiilor Împărați Constantin și Elena, care sunt ocrotitorii sfântului lăcaș.
Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Vasile Viorel Dinu, preoți și diaconi.
Un grup restrâns din Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călărași a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Roibu Dănuț seama Parohiei Fetești Buliga din Protopopiatul Fetești cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Preasfințitul Părinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La vremea predicii Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre pericopa evanghelică a zilei despre orbirea spirituală din mintea cărturarilor și fariseilor, care, nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci și hulă mare aduceau asupra Lui. Atâta orbire era în mintea lor, încât ochi având, nu vedeau și urechi având, nu auzeau. De aceea Domnul îi numește „farisei orbi”. A vorbit credincioșilor și despre marea prăznuire a Sfințiilor Împărați Constantin și Elena, despre rolul mare pe care l-a avut Sfânta Elena, la creșterea, formarea și sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos și Biserică, mama este aceea care dă educație creștină fiilor ei. Sfânta Elena a dat viață, educație și îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintâi împărat creștin, Sfânt și „întocmai cu Apostolii”, tare în credință, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creștinilor persecutați pentru Hristos și ctitor al primului imperiu creștin și a nenumăratelor biserici.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat credincioșii prezenți la Praznicul Sfințiilor Împărați Constantin și Elena.























































