Noutăți

Seminar de formare pentru 22 de preoți din Protopopiatul Lehliu

Joi, 25 septembrie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social-Misionar a organizat conform Graficului de activitate aferent anului 2014, primul seminar de formare cu tema Metode, tehnici și instrumente folosite în asistența socială pentru 22 de preoți din Protopopiatul Lehliu.

În cadrul seminarului de formare, preoții prezenţi au analizat metodele și tehnicile folosite în intervenția socială realizată la nivelul parohiei precum și necesitatea acreditării parohiilor ca furnizor de servicii sociale, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012, în vederea accesării oportunităților care să vină în sprijinul familiilor aflate în dificultate din cadrul parohiilor.

Preoții prezenți au reprezentat parohiile Dragoş Vodă, Horia, Lehliu-Sat, Buzoieni, Gurbăneşti, Dor Mărunt I, Dor Mărunt II, Dâlga – Gară, Dâlga – Sat, Zimbru, Lupşanu, Raşi, Săpunari, Solacolu, Socoale, Răzvani, Ştefăneşti, Belciugatele, Măgureni – Sănduliţa, Săruleşti – Sat, Coţofanca și Sălcioara.

Întâlnirea s-a desfășurat în sala multifuncţională (sala 15) a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut