Noutăți

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu la Conferința organizată la Amara

Joi, 10 iulie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a participat la Conferința „Finanțări integrate pentru Dezvoltarea Locală prin programele europene 2014 – 2020”, organizat de domnul Marian Neacșu, desfășurat în localitatea Amara.

În cuvântul de la deschiderea conferinței, Preasfinția Sa a prezentat lucrarea pastorală, învățătorească și social-filantropică a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

A amintit cele două programe europene accesate de Episcopie prin Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab” și de al treilea program care se află în curs de accesare.

În încheiere a binecuvântat participanții și lucrările acestei conferințe.

La această conferință au participat: Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, Răzvan Nicolescu, Ministrul Delegat pentru Energie, Florin Nicolae Jianu, Ministrul Delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, deputați, primari din județul Ialomița, oameni de afaceri și jurnașisti din presa locală și națională.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut