Noutăți

30 ianuarie 2013 – Slujbă arhierească la Parohia Perişoru

Miercuri, 30 ianuarie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit slujba de întocmire cu giulgiu nou a Sfintei Mese urmată de Sfânta Liturghie la biserica parohială din localitatea Perişoru, Protopopiatul Feteşti.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au participat preacucernicul părintele consilier Daniel Enaşcu, preacucernicul părintele consilier Cristi Gavrilă, preacucernicul părinte protopop Marian Pătărlăgeanu şi un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbind despre viaţa şi activitatea celor trei ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care sunt făclii luminoase pentru noi credincioşii şi mari învăţători ai teologiei ortodoxe. Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre.

Pentru buna chivernisire a Casei lui Dumnezeu şi a activității administrativ-bisericești, Chiriarhul locului a acordat rangul de sachelar preoţilor acestei parohii: Adrian Bacheş şi Ioan Dima.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a cercetat biserica parohială din Staţiunea Mărculeşti.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut