Caută
Categorii
  • Știri
  • Transmisiuni
  • Unelte
  • Cereri și Formulare
  • Îndrumător
  • Publicații
  • Din Arhive
  • Toate
Peste 350 de Biserici și Mănăstiri. 6 Protopopiate.
În Bărăgan.
Informații oferite de Centrul Eparhial

Ce este nou în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

[editorial] Statul și Biserica

Statul și Biserica

În mod cert, situația traversată recent de întreaga populație a țării a fost una inedită, care a creat un precedent, mai ales în ceea ce privește suprimarea totală sau parțială a unor drepturi, garantate de Constituție. Desigur, nefiind un specialist, nu o să insist asupra specificului Ordonanțelor militare pe care tocmai le-am parcurs. S-a scris și, cu siguranță, se va mai scrie pe această temă, de către oameni avizați în domeniul juridic și nu numai. Prezentul editorial nu-și propune să prezinte soluții sau să fie considerat ca un punct de vedere oficial, dimpotrivă! Nu se dorește decât trasarea cu bună credință a granițelor legislative dintre cele două instituții menționate în titlu.

Cert este că intenția declarată de oficiali a fost una bună, adică încercarea de a limita răspândirea virusului Covid -19 și evitarea supraîncărcării unui sistem medical subdezvoltat, în comparație cu alte țări occidentale, afectat profund nu neapărat de lipsa fondurilor, ci mai ales de probleme, precum ineficiența managerială, investițiile inoportune și altele binecunoscute. Biserica s-a aliniat respectării acestor prevederi legale, suspendând serviciile religioase cu public și devenind, din proprie inițiativă, un partener real al Statului în ce privește acțiunile cu caracter informativ sau filantropic, chiar dacă și ea, la rândul ei, a fost afectată puternic financiar, majoritatea parohiilor fiind, la ora actuală, incapabile să ofere integral salariile personalului clerical și neclerical.

Putem înțelege, așadar, că situația pe care am traversat-o și care încă persistă într-o formă „mai moderată” a fost necesară, dar acum este momentul ca lucrările specifice cultelor să revină încet – încet în matca lor inițială. Există, în lumina ultimelor evenimente și „recomandări”, temeri justificate, cel puțin parțial, în acest sens. O dată cu crearea acestui precedent, care, sperăm să nu devină regulă, s-a deschis o nouă „cutie a Pandorei” aflată la dispoziția/discreția Legiuitorului care poate sau nu să abuzeze de folosirea ei, creând astfel noi situații inedite, profund nedemocratice și, de ce nu, generatoare de ură și frustrare în rândurile comunităților religioase, pentru care cultul, cu toate formele lui de manifestare, ocupă un loc important în dinamica vieții lor interioare și nu numai. Sau, mai bine spus, se deschide potențial „fereastra unor abuzuri și comportamente autoritariste pentru libertatea de conștiință și de expresie, dar și libertatea de asociere și întrunire”[1].

Sunt câteva principii după care Statul se ghidează atunci când are în vedere relația sa cu sfera religiosului: Principiul exercitării drepturilor religioase, Principiul neutralității Statului[2], Principiul nediscriminării[3], Principiul domniei Legii[4] și, în fine, Principiul autonomiei cultelor.

În legătură cu acest ultim punct, trebuie insistat asupra ideii că Statul nu poate, conform Legii cultelor nr. 489/2006, să impună modificări privind organizarea internă a oricărei grupări religioase, aici cu sensul de confesiune, organizație religioasă, etc. Chiar și la nivelul de recomandări, chestiunea modului în care este administrat cultul trebuie să rămână în competența exclusivă a organelor de conducere administrativ-bisericești, în cazul Bisericii Ortodoxe Române, a Sfântului Sinod. Da, pot apărea modificări ale unor practici, mai ales în condițiile unor situații extraordinare – și ne referim aici exclusiv la modul de împărtășire a credincioșilor – care nu vor deveni regulă, ci doar excepții, pe perioade bine precizate -, dar acest privilegiu nu este rezervat Statului care, sub nicio formă, nu poate interveni în modul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române. Atât timp cât formele de organizare internă nu contravin legilor în vigoare și nu atentează la libertatea și integritatea psihosomatică a propriilor credincioși, care aderă la un cult în deplină libertate de conștiință, doar singură, Biserica, își poate crea propriile reguli ce au nevoie și de certificare liturgică din partea propriilor specialiști, dar și de o bună receptare în rândurile propriilor adepți. Spunem acestea, în virtutea „profețiilor” unor noi „influenceri” atotștiutori care apar peste noapte în peisajul rețelelor de socializare și care se pronunță, fără a avea legătură cu ethosul comunității parohiale, în legătură cu ce și cum ar trebui să reacționeze Biserica la noile provocări.

Dincolo de credința fermă că Euharistia nu este și nu poate fi sursă de îmbolnăvire, Biserica Ortodoxă Română, în consultare cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, va găsi, neîndoielnic, cele mai bune soluții pentru depășirea acestui impas vremelnic și, va spera că, în cel mai scurt timp, situația va reveni la normal, urmând să-și continue, neîntrerupt, lucrarea sa evanghelică și misionară.

Preot Manuel RUSU

 [1] Citatul aparține domnului Cătălin Raiu, în editorialul publicat pe platforma HotNews, intitulat „Înțelegere justă și moderată a libertății religioase”, în data de 11 mai 2020.

[2] Neutru din punct de vedere religios și nu laic, așa cum obsesiv se pronunță o seamă de atei militanți foarte zgomotoși, susținuți de ONG-uri obscure, care nu au niciun fel de reprezentativitate în arealul social.

[3] În explicația aceluiași specialist invocat anterior, Statul nu trebuie să țintească doar anumite practici religioase, i.e. lingurița de împărtășanie; pot apărea, în acest fel, tensiuni între culte.

[4] Reglementările vor avea în vedere să fie uniforme din punct de vedere juridic și aplicabile întregii sfere a religiosului, și nu doar unei părți.

Rămânem în legătură
Să începem