Noutăți

Nașterea Domnului. Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Slobozia

Miercuri,
25 decembrie 2019, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Domnului, Preasfinția
Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din
Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de
credincioși.

Corala
Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia a susținut dialogul
liturgic.

Întâistătătorul
Eparhiei noastre a împărtășit copiii și credincioșii prezenți la slujbă, care
au primit dezlegare de la preotul duhovnic.

Preasfințitul
Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre Nașterea Mântuitorului
Iisus Hristos, despre darurile pe care acest moment crucial din istoria
mântuirii neamului omenesc le-a adus omenirii, despre pacea vestită de îngeri,
despre pacea dumnezeiască, dăruită de Mântuitorul creației. 

La
sfârșitul slujbei, credincioșii prezenți au primit câte o pastorală și o
felicitare de Crăciun din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Preasfinția
Sa a mulțumit credincioșilor pentru generozitatea arătată în Postul Nașterii
Domnul față de familiile sărace din Slobozia. În urma colectei efectuate în
această perioadă au fost ajutați 5 elevi seminariști și 7 familii  defavorizate, cu o situație materială precară.

 Preasfinția Sa a binecuvântat toți
credincioșii prezenți: copii, tineri, adulți și seniori și le-a sărbători
binecuvântate.


Foto: Mihai Popîrlan/Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut