Noutăți

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi

Miercuri, 30noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, a fost prezent la evenimenteleorganizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii SfântuluiAndrei, Ocrotitorul României.

La acest momentde sărbătoare ierarhii prezenţi s-au închinat la moaştele Sfântei MuceniţeFilofteia, aduse la Galaţi de o delegaţie a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelul condusă de ÎnaltpreasfinţitulPărinte Arhiepiscop Calinic, în tradiţionala procesiune „Călători pe caleasfinţilor”, dar şi la moaştele Sfântului Apostol Andrei aşezate spre închinareîn baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

Sfânta Liturghiea fost săvârşită în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de un ales sobor dearhierei, preoţi şi diaconi, din care au făcut parte Înaltpreasfințitul PărintePetru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, ÎnaltpreasfințitulPărinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelul, ÎnaltpreasfințitulPărinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Corneliu,Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şiCălăraşilor, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi PreasfințitulPărinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Pe o vremedeosebit de frumoasă, în timpul Sfintei Liturghii şi pe parcursul întregiizile, mii de credincioşi au continuat să se închine la moaştele SfinteiFilofteia şi ale Sfântului Apostol Andrei.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut