Caută
Categorii
  • Știri
  • Transmisiuni
  • Unelte
  • Cereri și Formulare
  • Îndrumător
  • Publicații
  • Din Arhive
  • Toate
Peste 350 de Biserici și Mănăstiri. 6 Protopopiate.
În Bărăgan.
Informații oferite de Centrul Eparhial

Ce este nou în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Pastorală la Nașterea Domnului – 2015

† VINCENŢIU

Prin harul luiDumnezeu

EpiscopulSloboziei şi Călăraşilor

Iubitului meu cler şi popor,

har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări !

Dreptmăritori creştini,

Ne-a învrednicit Preabunul Dumnezeu cași anul acesta să urcăm pe treptele desăvârșirii în această binecuvântatăperioadă de post, dinaintea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Cufiecare Duminică din Postul Naşterii Domnului am trăit experienţa aşteptăriivenirii preaslăvite a Domnului Hristos, o aşteptare continuă pe care o reînnoimcu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului sau Crăciunul, când facem pomenire deîntruparea Domnului, adică de înnomenirea Sa, prin asumarea trupului nostruomenesc, prin naşterea Sa smerită în ieslea din Betleem.

SfântulEvanghelist Luca plasează evenimentul Naşterii lui Iisus în contextul istorieimondiale: împăratul roman în funcţie era Octavian Augustus, iar Quirinius eraguvernatorul regiunii în care a avut loc naşterea, în timp ce Iosif şi Maria,părinţii după trup ai lui Iisus nu erau altceva decât nişte supuşi sărmani aiImperiului Roman, care trebuia să se supună decretului şi să-şi achitedatoriile sociale.

SfântulEvanghelist Luca istoriseşte că împăratul a poruncit să se facă un recensământîn această regiune a Imperiului, în scopul de a organiza şi mai bine plataimpozitelor către fiscul imperial. Obiectivul recensământului a fost înscriereape listele menite a ajuta la stabilirea impozitului pentru fiecare locuitoradult, bărbat sau femeie, din regatul lui Irod. Fiecare trebuia să seînregistreze „în cetatea sa” (Luca 2, 3). Iosif ar fi putut să o facă laNazaret, unde-şi avea domiciliul, dar a ales Betleemul, localitatea de origine.Decizia era de înţeles în cazul unui bărbat ca el, evreu pios din neamul luiDavid, marele rege al Israelului, căci familia lui Iosif provenea din Betleemşi emigrase cu puţine generaţii înainte în Galileea unde, evident, originea îiera cunoscută şi respectată. Aşa că a hotărât – în conformitate cu Legea luiMoise şi cu facilităţile acordate de Irod – să se înscrie în localitatea deorigine a tribului (tribul lui Iuda) şi a neamului său (neamul lui David) şi săse supună astfel decretului.

Cusiguranţă, motivaţii de ordin teologic l-au determinat pe Evanghelistul Luca săîncadreze într-un mod atât de solemn naşterea Mântuitorului. ConvingereaSfântului Luca este că Dumnezeu se foloseşte de împăraţi, de guvernatori, delegi omeneşti pentru a împlini făgăduinţele Sale mântuitoare, subliniindcontrastul dintre vrerea împăratului Augustus şi ceea ce s-a petrecut, prinvoia lui Dumnezeu la Betleem. Evanghelistul ne prezintă cadrul istoriei lumiiacesteia, condusă de cei mari şi puternici, o istorie caracterizată de multesilnicii, la care se adaugă și păcatul recensământului. Să nu uităm că, pentruIsraelul Vechiului Testament, după cum se arată în Cartea a II-a a Regilor,capitolul 24, recensământul era considerat o pretenţie orgolioasă și un păcat,care atenta la stăpânirea lui Dumnezeu asupra lui Israel. Şi, tocmai în aceastăistorie întunecată, Dumnezeu a hotărât să-şi împlinească făgăduinţele Sale prinîntruparea Fiului Său, Care devine astfel centrul istoriei mântuirii lumii.„Pentru cine priveşte lucrurile mai de aproape, întâmplările acestea suntsemnul unei taine: trebuia ca şi Hristos să fie numărat în acest recensământ allumii, pentru că şi El voia să fie înscris la un loc cu toţi ceilalţi, pentruca să sfinţească pe toţi oamenii şi să fie pomenit în registre cu toată lumea,pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare,Iisus voia să numere împreună cu El pe toţi oamenii, înscriind în „carteavieţii” pe toţi cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri” (Origen, Din Omiliile la Evanghelia după Luca,Bucureşti, 1982, p. 101).

ÎnsăDumnezeu alege pentru istoria mântuirii nu pe cei puternici ai lumii acesteia,ci pe cei smeriţi şi sărmani: Maria, Iosif și păstorii unui sat neînsemnat dinîmprejurimile Betleemului.

Iubiţi frați și surori în Domnul,

Înevenimentul Naşterii lui Iisus se constată o distanţare a lui Dumnezeu decentrele de putere politică și religioasă ale timpului. Pentru Iosif şi Maria,care au ajuns la Betleem ca să se înregistreze ca descendenţi din neamul luiDavid, nu s-a găsit niciun loc într-o casă de oaspeţi. Şi, când pentru Marias-au împlinit zilele să nască un Prunc, Care a fost rodul hotărârii şi voinţeilui Dumnezeu, ea a născut pe Fiul Cel Unul Născut şi a fost constrânsă să-Laşeze într-o iesle, pe un leagăn de paie. Şi astfel, Fiul lui Dumnezeu, care avenit să locuiască între oameni, şi-a găsit loc tocmai între acei pentru carenu exista niciun loc de găzduire: Iisus Se naşte ca Fiul unor părinţi dupătrup, care erau persoane ce nu se puteau aștepta la ospitalitate, al unorsărmani pelerini în căutarea unei locuinţe. Însă, un astfel de Fiu, născut însărăcie, în smerenie, la marginile lumii civilizate de atunci, cine putea să-Lrecunoască? Numai cei sărmani şi smeriţi au reuşit să-L recunoască şi să-Lcinstească cum se cuvine. Îngerii vestesc naşterea Sa unor păstori, care făceaude veghe noaptea la turmele lor, semn revelator ce trebuie să ne aminteascăpermanent că smerenia şi simplitatea unei vieţi liber asumate sunt criteriileesenţiale pentru a discerne prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în mijloculnostru.

Laîmprejurările atât de umile ale evenimentului Naşterii lui Iisus s-a adăugat şidezamăgirea celor ce se aşteptau la o manifestare glorioasă a lui Mesia şi care,scandalizaţi de o naştere care nu se impunea prin nimic spectaculos, seîntrebau nedumeriţi dacă aceasta era într-adevăr împlinirea făgăduinţelormesianice. Oare întreaga istorie a făgăduinţelor şi aşteptărilor lor să sereducă la aceasta? Iisus S-a născut în mod cert în Betleem, satul regeluiDavid, potrivit profeţiilor din 1 Samuel 17, 12 şi Miheia 5, 1. Însă profeţia,care pare să se fi împlinit, este mai degrabă cea conţinută într-o pagină aprofetului Ieremia: „Nădejdea lui Israel şi Izbăvitorul lui la vreme destrâmtorare, pentru ce eşti ca un străin în ţara aceasta şi ca un trecător carese opreşte pentru o noapte? Pentru ce eşti Tu ca un om fără vlagă şi ca unrăzboinic care nu poate ajuta? Totuşi Tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru!”(Ieremia 14, 8-9). Puterea lui Dumnezeu în mijlocul nostru îmbracă haineleslăbiciunii, ale micşorării de sine şi chiar ale neajutorării unui prunc, carenu ştie să vorbească. Şi astfel, Dumnezeu ne provoacă, ne dezarmează și nesmerește pe noi, oamenii, care căutăm tot timpul să vedem semne şi minuni,dornici de a-L vedea pe Dumnezeu manifestându-se cu putere şi întru slavă.

Neîntrebăm unde Îl puteam afla pe Dumnezeu? Dacă avem ochi luminaţi de credinţă vedemcă El ni S-a arătat în ieslea în care S-a născut şi pe lemnul crucii prin carene-a mântuit. „Atât de mare este mila lui Dumnezeu şi atât de mare estevrednicia omului, încât Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din veşnicie subvremi, din cer S-a pogorât pe pământ, de pe scaunul slavei în peşterapăstorilor, numai spre a mântui neamul omenesc, spre a-i curăţi pe oameni depăcat şi a-i aduce iarăşi în Rai. Ieşit-amde la Tatăl, unde aveam totul, şi amvenit în lume, care nimic nu Îmi poate da Mie. Domnul S-a născut într-opeşteră, spre a ne arăta că lumea este o peşteră întunecată, pe care El singuro poate lumina. Domnul S-a născut în Betleem, care se tălmăceşte „Casa Pâinii”,ca să arate că El este Singura Pâine a Vieţii, vrednică de a fi mâncată deoamenii cei adevăraţi” (Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, pp. 837 – 838).

Dreptmăritori creştini,

MântuitorulHristos este Învăţătorul nostru suprem, Care ne-a arătat, prin Naşterea Sasmerită în Betleem, că, pentru a ne întoarce spre Dumnezeu, singura cale sigurăde urmat este smerenia. Fericitul Augustin îl numeşte pe Domnul ca fiind Magister humilitatis (Dascălul smereniei) şi ne aminteşte căEl ne-a „învăţat să trăim” (Tit 2, 12) şi ne-a descoperit smerenia ca peadevărata cunoaştere de sine a omului înaintea lui Dumnezeu, Care şi-a arătatsmerenia Sa prin pogorârea la noi şi Întruparea Fiului Său. Smerenia este veritabilacunoaştere de sine a omului, este arma noastră împotriva propriului narcisism,deoarece ne ajută să redescoperim şi să conştientizăm de fapt condiţia noastrăpământească, de fiinţe create din ţărână – homohumus – care tind spre Dumnezeu. Smerenia constă, aşadar, în a te cunoaştepe tine însuţi şi a conştientiza că suntem ființe fragile, care au nevoie deiubirea milostivă şi ajutorul lui Dumnezeu.

Mântuitorulne cheamă să învăţăm de la El că este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11,20), deoarece smerenia ne transformă în persoane receptive la lucrarea haruluilui Dumnezeu. Dacă omul ajunge să fie conştient de propria fragilitate, depropriile limite ca fiinţă creată, iar, mai apoi, de faptul că este păcătos şică de la Dumnezeu a primit viaţa, atunci smerenia devine în el voinţa de a sesupune lui Dumnezeu şi semenilor din iubire, recunoştinţă şi mulţumire.

Înacest sens, smerenia devine virtutea esenţială a vieţii noastre comunitare şisociale, de aceea Apostolul îndeamnă pe membrii Bisericii să „se îmbrace întrusmerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţile dă har” (1 Petru 5, 5; Coloseni 3, 12), şi „cu smerenie unul pe altul să-lconsidere mai de cinste decât el însuşi” (Filipeni 2, 3), „nu cugetaţi la celeînalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite” (Romani 12, 16): numai astfelpoate fi înfăptuită edificarea comunitară şi socială, prin a ne împărtăşi uniialtora slăbiciunile şi nevoile. Numai astfel poate fi combătut şi înfrânt orgoliul,păcatul cel mai mare, care ne orbeşte şi ne împiedică să vedem cine suntem cuadevărat noi, semenii noştri şi Dumnezeu.

Pentrua ne ridica la adevărata smerenie, la smerenia autentică, ca să ajungem să-Lrecunoaştem şi să-L ascultăm pe Dumnezeu, cel mai adesea trebuie să trăimexperienţa smeririi de sine. Pentru noi, oamenii, în general, a ne smeri în deplinălibertate şi din iubire este un exerciţiu dificil şi, de foarte multe ori,imposibil; există şi o smerenie care constituie pretextul unei slave deşarte,excesivă. Din această cauză smerenia nu este atât o virtute pe care să odobândim, ci mai ales, o smerire pe care să o acceptăm; aşadar, smerenia este în primul rând smerirea desine. Smerirea pe care ne-o provoacă alţii şi pe care o percepem ca pe oumilire, sau cea provocată de contradicţiile vieţii și de înfrângerile trăite,trebuie acceptată şi ca o pedagogie a lui Dumnezeu, Care lucrează prin oameni,şi Care, prin harul Său, este capabil să ne smerească sau să ne înalţe ca un Părinteiubitor. Mai mult decât orice, smerirea de sine devine elementul care ne ajutăsă cunoaştem cu adevărat cine suntem şi să învăţăm ascultarea. Smerirea de sineeste momentul în care fiecare coboară în profunzimile fiinţei sale şi înadâncul inimii sale zbuciumate, pe care numai Dumnezeu o cunoaşte, „iar inimaînfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50, 18). Atunci, graţieacestei experienţe, putem rosti cu adevărat cuvintele Psalmistului „Bine estemie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale” (Psalmul 118, 71).

Iubiți frați și surori în Domnul,

NaștereaMântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei și a preaslăvirii luiDumnezeu pentru darul făcut umanității în persoana Fiului Său, Unul-Născut. Sătrăim această bucurie a sărbătorii cu credință puternică, pentru a dobândipacea lui Dumnezeu promisă de îngeri oamenilor.

Lumeaîn care trăim a devenit o peșteră întunecată, în care păcatul și frustrareacare rezultă din el luptă să ia locul virtuții. De aceea, noi creștinii trebuiesă afirmăm cu putere, în mod public, prin cuvânt și cu fapta, credința înMântuitorul Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața”.

SfântulApostol Pavel spune că venirea Mântuitorului în lume a avut ca scop să „neînvețe să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cucernicie în această lume”(Tit 2,11-12). Omul este o ființă spirituală, care se împlinește doar atuncicând caută, în smerenie, cele duhovnicești. Normalitatea omului este viețuireacu Dumnezeu. Neîmplinirea spirituală îl duce pe om la deznădejde și la toaterelele pe care aceasta le aduce, și, în acest sens, avem atâtea exemple înochii noștri.

NaștereaMântuitorului Iisus Hristos este pentru toți oamenii o chemare la credință,bucurie, iubire, speranță, iar acestea trebuie împărtășite tuturor, pentru cabucuria noastră să fie o făclie luminoasă, care să lumineze peștera întunecată,plină de frustrări și păcate, a sufletului multor frați ai noștri.

Vădoresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2016 și Bobotezei cupace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți șirugând pe Mântuitorul Iisus Hristos să vă dăruiască cele ce vă sunt de folossufletelor și trupurilor voastre.

Al vostruarhipăstor sufletesc,

stăruitor înrugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire,

pentru sporiterodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii.

† VINCENȚIU

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Rămânem în legătură
Să începem