Noutăți

Ziua Sistemului Penitenciar Românesc, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Data zilei de 29iunie este una reprezentativă nu numai pentru Biserica Ortodoxă Română, care-iprăznuiește pe cei între apostoli maiîntâi pe scaun șezători și lumii învățători, Sfinții Apostoli Petru șiPavel, ci și pentru Sistemul Penitenciar Românesc, care-i are pe aceștia capatroni spirituali.

Ca o prefigurarea importanței zilei Sfinților Apostoli, în data de 25 iunie 2015, PenitenciarulSlobozia a fost gazda unui eveniment cultural, protagoniști fiind tinerii dingrupul de cateheză al Parohiei Amara II, coordonat de către preacucerniculpreot Clementin Matache, tineri care au intonat o serie de cântări atâtreligioase, cât și laice, sensibilizând astfel pe cei de față, dar și pe ceidin celelalte încăperi ale instituției, întrucât s-a realizat o transmisie livecu circuit închis.

O însemnătateaparte a fost oferită momentului de către un număr de 17 persoane private delibertate care au interpretat o scenetă de teatru, transpunând astfel o parte acelor mai semnificative momente din viața și activitatea Sfinților ApostoliPetru și Pavel. Dintre acestea amintim: chemarea apostolilor și trimiterea lorla propovăduire de către Mântuitorul Hristos, mărturisirea și lepădarea luiPetru, vindecarea ologului, Petru și Ioan în fața sinedriului, închidereaacestora în temniță și eliberarea lor de către înger, învoirea lui Saul lauciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan și chemarea sa la apostolat, dar șidezvinovățirea apostolului Petru în fața regelui Agripa.

Desfășurată subcoordonarea preacucernicului preot Vasile Gabriel, capelan la Sectorulcultural-educativ din cadrul Penitenciarului Slobozia și cu sprijinul ParohieiRomano-Catolice – Slobozia, concretizat în punerea la dispoziție a costumelor,piesa de teatru a semănat emoție în rândul privitorilor, atât prin naturalețeade care au dat dovadă interpreții rolurilor, cât mai ales prin transmitereacuvântului evangheliei, care este de un realism liturgic contemporan: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia! (Luca19, 9).

În încheiere, cadelegat al Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Ștefan-Alexandru Tănase,inspector pentru catehizare, a transmis mesajul de binecuvântare și întărire încredință din partea Preasfinției Sale.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut