Varlaam și Ioasaf. Pilda a doua
Relatări

Varlaam și Ioasaf. Pilda a doua

26 Nov 2020
19:34

Am auzit că a fost un împărat, care se îngrijea foare mult de împărăţia sa, şi era blând şi milostiv cu oamenii de sub stăpânirea lui, dar greşea, totuşi, că nu avea luminarea cea cu dreaptă cunoştinţă, ci de îndrăcirea idolească era stăpânit. Încă avea şi un sfetnic bun şi împodobit cu toată evlavia faţă de Dumnezeu şi cu toată cealaltă îmbunătăţită înţelepciune, însă se întrista şi se scârbea pentru înşelarea împăratului şi se ispitea să-l mustre pe el pentru aceasta, dar se oprea de la un lucru ca acesta şi se înfrâna, temându-se ca să nu fie pricinuitor de rău şi lui şi cunoscuţilor lui. Că multora, mustrarea nu se face spre folos şi, de aceea, el căuta vreme potrivită, pentru a-l trage spre bine. Iar odată, într-o noapte, a zis împăratul către dânsul: "Vino, să ieşim şi să umblăm prin cetate, doar vom vedea ceva de folos". Deci, umblând ei prin cetate, au văzut o rază de lumină strălucind în sus dintr-o fereastră, şi privind spre fereastra aceea, au văzut sub pământ un loc ca o peşteră, în care şedea un om, petrecând în cea mai de pe urmă sărăcie, îmbrăcat în zdrenţe şi femeia lui îi stătea înainte, amestecându-i vinul. Iar bărbatul, luând paharul, cânta dulce cântare şi femeia lui îi făcea veselie, săltând şi cu cântări lăudându-şi bărbatul. Iar cei ce erau împreună cu împăratul, toţi acestea auzindu-le, s-au minunat, că oamenii aceia fiind într-o aşa sărăcie, încât nici casă nu aveau, nici haine, petreceau o viaţă veselă ca aceea. Şi a zis împăratul către sfetnicul său: "O, ce minune, prietene, că eu şi tu n-am vrea niciodată o viaţă ca aceşti oameni, bucurându-se de o hrană şi slavă ca aceea în care strălucim, în vreme ce această proastă şi ticăloasă viaţă, pe unii oameni ca aceştia îi îndulceşte şi-i veseleşte". Iar sfetnicul, răspunzând, i-a zis: "O, împărate, pe cele ce vezi, să nu le înţelegi aşa. Că viaţa aceasta înşelătoare şi ticăloasă numai pe cei necunoscători îi veseleşte. Ci aceasta este o taină creştinească. Că Dumnezeu nu sileşte pe nimeni spre El, ci prin fapte ne dă semne şi chipuri, ca pe cei ce-L cunosc pe El, prin acestea, să-i ducă la Împărăţia cerească, iar pe cei ce nu voiesc a-L cunoaşte, fără de răspuns, în osândă să-i arunce. Iar tâlcuirea este aceasta: Noaptea, adică, este traiul vieţii acesteia. Ieşirea împăratului este auzirea cuvântului de suflet folositor, iar peştera cea adâncă este Biserica lui Hristos, cea de Prooroci văzută şi de Apostoli zidită. Bărbatul şi femeia, îmbrăcaţi în zdrenţe, arată, sufletul şi trupurile dreptcredincioşilor creştini, îmbrăcate cu deplină curăţie şi cu smerenia cea bună. Cântarea de dulci cântări sunt, adică, Scripturile cele de Dumnezeu insuflate. Veselia şi săltările înseamnă omorârea poftelor trupeşti, băutura şi paharul, Sfântul Sânge al lui Hristos, din care oamenii primesc viaţa veşnică, după cum zice Proorocul: "Se vor împărtăşi din îndestularea casei Tale".  Iar Ioasaf a zis: "Arată-mi mie, părinte, toate cele ce grăieşti, că acestea toate mă bucură pe mine". Iar Varlaam i-a zis: "În ceasul când vei ajunge în pustie, atunci îţi vei aduce aminte, despre cele văzute, şi tuturor le vei spune"