Protopopiate

Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia

01 Aug 2021
11:58

     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

 

     Sub protia Preasfinției Sale au slujit părinții consilieri Florin Ionescu, Laurențiu Mititelu, Nicușor - Silviu Dascălu și Marius - Gabriel Purcărea, preoți și diaconi.

 

    Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de preacucernicul părinte profesor Alexandru Daniel Vasile.

     În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit  preot pe diaconul Alin – Cosmin Radu, ce va păstori parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Stupinele, comuna Chirnogi, Protopopiatul Oltenița.

     Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

     În cuvântul său, Ierarhul a vorbit despre minunea  vindecări slăbănogului din Capernaum, despre puterea credinței arătată de cei patru prieteni ai slăbănogului, despre puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele și a vindeca neputințele trupești.

     Ierarhul a transmis tuturor credincioșilor îndemnul ca, în această perioadă de post, să înmulțească faptele bune și rugăciunea către Dumnezeu și Maica Domnului, să se spovedească și cu binecuvântarea duhovnicului să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a avea o viață de pace, cu liniște sufletului și trupului.

 

     După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.

     Slujba a putut să fie urmărită pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.