Protopopiate

Preasfințitul Vincențiu a slujit la hramul Bisericii – Paraclis Episcopal

11 Nov 2020
10:41

Miercuri, 11 noiembrie 2020, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici: Mina, Victor și Vichentie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a slujit la Biserica – Paraclis Episcopal, care și-a sărbătorit cel de-al optulea hram de la sfințire. 

Ziua hramului a început seara, 10 noiembrie 2020, când Preasfinția Sa a participat la slujba de priveghere, săvârșită în Biserica – paraclis Episcopal. 

Această zi a fost încununată de Sfânta Liturghie, unde sub protia Preasfinției Sale, au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Daniel Demișcă și Marius Gabriel Purcărea, preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru încetarea noii pandemii.

Răspunsurile liturgice au fost date de un student și un masterand ai Facultăți de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, dirijați de către părintele profesor Alexandru-Daniel Vasile.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit un Polihroniu pentru Preasfințitul Episcop la aniversarea zilei numelui.

În cuvântul de învățătură, adresat credincioșilor prezenți la hramul Paraclisului Episcopal, Preasfinția Sa a vorbit despre jertfa Sfinților Mucenici, exemplu de trăire și lucrare pentru fiecare creștin și a mulțumit colaboratorilor Centrului Eparhial, părinților stareți și tuturor credincioșilor pentru urările făcute la sărbătoarea zilei onomastice, asigurându-i că sunt prezenți cu toții în rugăciunile Sale.

S-a săvârșit slujba de parastas pentru ctitorii bisericii.

Foto: Mihai Popîrlan/ Episcopia Sloboziei și Călărașilor