Protopopiate

Parohia Lupșanu. Binecuvântare de la Sfântul Grigorie Decapolitul

25 Nov 2020
16:29

Comuniune în slujire! 

În data de 20 noiembrie 2020, începând cu ora 9:30, în Parohia Lupșanu, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cinstea Sfântului Grigorie Decapolitul, cel de al doilea hram, al acestei parohii.

Soborul de preoți,  sub protia părintelui Protopop de Lehliu, Zotta Mihail, a fost alcătuit și din preacucernicul părinte Țițeică Florin de la Parohia Sălcioara, preacucernicul părinte Dulea Marcel, de la Parohia Radu Vodă și preacucernicul părinte Dragomir Claudiu preot paroh al parohiei Lupșanu. 

La timpul cuvenit numeroși enoriași s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, fiind și perioada de post. 

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele protoiereu, în care a expus viața și activitatea Sfântului Grigorie, dar și minunile săvârșite de Acesta, iar după aceea, părintele paroh, a mulțumit tuturor pentru slujire cât și pentru prezență. De reținut este faptul că, în sfântul lăcaș, există așezate  spre cinstire și închinare racla cu veșmântul sfântului cât și icoana acestuia primite de la mănăstirea Bistrița!

La final, a fost săvârșită rânduiala parastasului pentru fericiții ctitori!

Slavă Domnului pentru toate!