Protopopiate

S-au reunit în ședința de lucru membrii Permanenței Centrului Eparhial

26 May 2021
08:44

     În Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 26 mai 2021, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

     Preasfinția Sa împreună cu membri Permanenței Consiliului Eparhial  a început ședința cântând „Hristos a înviat!”

     Preoții Eparhiei noastre au solicitat sprijin tehnic pentru lucrări de  înfrumusețare a bisericilor parohiale:

     -  montarea și placarea cu granit a pridvorului bisericii parohiale și pentru montarea a două aparate de aer condiționat în Sfântul Altar și Naos.

     - începerea demersurilor   privind   construirea   unei   capele   mortuare   și   a unei   săli   multifuncționale   în   partea   de   Sud-Est   a   curții   bisericii parohiale la Rovine, Protopopiatul Slobozia. 

     - refacerea   acoperișului   la   turla   bisericii   parohiale  Măgureni-Săndulița,  Protopopiatul Lehliu și a sistemului   pluvial   cu   tablă   dublu   fălțuită   lindab.

     S-au aprobat mișcări de personal  neclerical  în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor la toate structurile: parohii și unități administrative.

     S-au aprobat măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.