Enchiridion patristicum. Nașterea Domnului (III)
Relatări

Enchiridion patristicum. Nașterea Domnului (III)

27 Nov 2020
10:17

Dumnezeu a stabilit un timp pentru promisiunile sale și un timp pentru a împlini ceea ce a promis. Timpul promisiunilor era timpul profeților pânã la Ioan Botezãtorul; începând de la el ei pânã la sfârșit, este timpul împlinirii a ceea ce a fost promis. Credincios este Dumnezeu care S-a fãcut datornicul nostru, nu pentru cã a primit ceva de la noi, ci pentru cã ne-a promis atâtea lucruri. Fiindcã a promite i se pãrea puțin, El a voit sã se angajeze și în scris, ca și cum ar fi vrut sã încheie cu noi un contract al promisiunilor Sale, pentru ca, atunci când va începe sã se achite de ceea ce a promis, noi sã putem considera în Scripturã ordinea în care El se achitã de promisiunile Sale. De aceea, timpul profeției, așa cum am mai spus, era prezicerea promisiunilor. El a promis mântuirea veșnicã, viața fericitã fãrã sfârșit împreunã cu îngerii, moștenirea incoruptibilã, slava veșnicã, frumusețea chipului Sãu, locuința sfințeniei Sale în ceruri și, prin învierea din morți, de acum înainte, nici o teamã de a muri. Aceasta este promisiunea Sa, scopul spre care îndreaptã tot elanul nostru și, când vom fi ajuns la El, nu vom mai cãuta nimic, nu vom mai dori nimic. Dar în ce ordine vom ajunge la acest scop final, nici aceasta nu ne-a ascuns, ci ne-a indicat-o prin promisiunile și vestirile Sale. Într-adevãr, le-a promis oamenilor îndumnezeirea, muritorilor nemurirea, pãcãtoșilor îndreptãțirea, celor disprețuiți slăvirea. Cu toatea acestea, fraților, ceea ce Dumnezeu promitea le pãrea incredibil oamenilor: cã de la aceastã stare muritoare, de la aceastã coruptibilitate, de la aceastã stare respingãtoare, de la aceastã stare de slãbiciune, de praf și cenușã, ei vor fi egali cu îngerii lui Dumnezeu. Și pentru ca oamenii sã creadã, El nu a fãcut doar un contract scris cu ei, ci a stabilit Și un mijlocitor al credinței lor, nu pe un oarecare principe, înger sau arhanghel, ci pe unicul Sãu Fiu, ca sã ne arate și sã ne dea, prin Însuși Fiul Sãu, calea pe care ne va conduce la acest scop pe care ni l-a promis. Dar era prea puțin pentru Dumnezeu sã ni-l dea pe Fiul sãu ca sã ne arate calea; a fãcut din El calea, pe care tu vei merge sub cãlãuzirea Lui, calea pe care sã o urmezi. De asemenea, Fiul unic al lui Dumnezeu, care trebuia sã vinã la oameni, trebuia sã se uneascã cu omul; prin natura pe care și-o va fi asumat, El trebuia sã devinã om, destinat morții, sã învie, sã se înalțe la cer, sã se așeze la dreapta Tatãlui, sã împlineascã printre neamuri ceea ce promisese. Și dupã ce va fi împlinit promisiunile printre neamuri, El mai trebuia sã o împlineascã pe aceea cã va reveni și cã va cere ceea ce a prescris, cã va separa vasele mâniei de vasele milostivirii, cã le va da celor nelegiuiți pedeapsa cu care i-a amenințat și celor drepți ceea ce le-a promis. Toate acestea, așadar, era necesar sã fie profețite, era necesar sã fie vestite, era necesar sã fie subliniate înainte de a veni, pentru ca venirea Sa sã nu producã spaimã, ci sã fie așteptatã cu credințã. (Fericitul Augustin)