Articole

25 Martie 2012 – Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Slobozia

27 Mar 2012
11:28
Duminică, 25 martie 2012, când Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Buna Vestire, biserica din lemn – monument istoric din municipiul Slobozia şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Întâistătătorul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi la hramul bisericii despre al patrulea popas duhovnicesc din Postul cel Mare. Biserica Ortodoxă a rânduit ca această Duminică să fie închinată Sfântului Ioan Scărarul, cel care a scris lucrarea „Scara”, operă reprezentativă pentru Ortodoxie, dar mai ales pentru această perioadă a Postului Mare, când trebuie să fie citită de fiecare credincios.

La sfârşitul slujbei, preacucernicul părinte Ion Marian, de la Parohia Smirna, Protopopiatul Slobozia a primit duhovnicia prin hirotesie.

Cu această ocazie Întâistătătorul Eparhiei noastre a vizitat la Muzeul Naţional al Agriculturii expoziţia tematică de obiecte bisericeşti cu valoare patrimonială din inventarul Parohiei „Buna Vestire”, intitulată „Mărturii de credinţă”, precum şi expoziţia „Metrologie şi agricultură”.