Articole

Daruri de Crăciun pentru tinerii voluntari ai CCSFAD

18 Dec 2014
12:07
Urmând sfatul Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, de ai „ajuta pe copiii noştri să devină „făcători de pace” într-o lume a violenţei verbale şi fizice, cultivându-le conştiinţa apartenenţei la o comunitate a valorilor veşnice, în care Biserica noastră Ortodoxă crede şi pentru care militează ( Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu la Nașterea Domnului – 2014)”, Sectorul Social – Misionar în colaborare cu Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab”, a organizat joi, 18 decembrie 2014, o activitate de socializare la care au participat tineri voluntari ai Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate(CCSFAD).

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre activităţile desfăşurate în cadrul Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate care au implicat voluntarii şi care s-au bucurat de un impact pozitiv la nivelul comunităţii. De asemenea, au fost punctate de către tineri, atât realizările personale şi profesionale, obţinute în anul 2014, cât şi aşteptări personale şi profesionale pentru anul 2015.

La finalul întâlnirii cei 10 tineri prezenţi au primit din partea Asociaţiei Socio-Culturale „Matei Basarab” pachete cu alimente de bază şi dulciuri, în valoare de 500 lei.