Articole

Cerc pastoral la parohia Amara II

18 Oct 2014
03:07
În ziua de luni, 13 octombrie, în ajunul prăznuirii Sfintei Sărbători a Sfintei Cuvioase Parascheva, preoții din cercul pastoral numărul 9 au găsit prilej de întâlnire și rugăciune la parohia Amara II, unde s-a săvârşit slujba Vecerniei Mari unită cu Litia şi sfinţirea Agheasmei celei Mici. La această slujbă au fost prezenţi, pe lângă preoții din cercul pastoral numărul 9, grupul de cateheză al parohiei, numeroşi credincioşi ai parohiei, cât şi oaspeţi ai acesteia, turişti ai staţiunii Amara, membrii consiliului parohial şi oficialităţi ale oraşului Amara, în frunte cu domnul primar al orașului, Victor Moraru. Răspunsurile liturgice, la strană, au fost date de către copiii care compun grupul de cateheză al parohiei. La finalul slujbei, părintele Ciobanu Mădălin Ciprian a susţinut referatul cu tema „Sfânta Cuvioasă Parascheva – model de vieţuire creştină”.

A consemnat părintele Ciobanu Ciprian.