Articole

Procesiune pe străzile municipiului Călărași

05 Sep 2014
11:05
Joi, 4 septembrie 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a întâmpinat pe Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului, care a binecuvântat Eparhia noastră, aducând racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş.

Toţi preoţii din județul Călărași şi peste 3.000 de credincioşi au întâmpinat racla cu sfintele moaşte la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași la ora 17:00.

După primirea raclei toţi cei prezenţi au pornit într-o procesiune spre Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași, unde s-a săvârșit slujba de Te Deum, în prezența celor doi ierarhi. Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia a fost depusă într-un baldachin, în curtea bisericii, spre închinare tuturor credincioşilor.

Pelerinajul a fost desfăşurat sub titlul aniversar: „1994 – 2014. Slujire şi dăruire. Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor” ce marchează şi aniversarea a 20 de ani de la alegerea primului ei Întâistătător și momentul istoric din anul 1924, când racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş au trecut și prin Călărași, anul acesta împlinindu-se 90 de ani.

Cu această ocazie Consiliul Local al Primăriei Municipiului Călărași, reprezentat de domnul primar Ștefan Drăgulin a acordat Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului Titlul de „Cetățean de Onoare” și Cheia Orașului, iar Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu i-a acordat Cheia Orașului, Preasfinția Sa fiind deja onorat cu Titlul de „Cetățean de Onoare”.

În perioada 4 – 7 septembrie 2014, „Agenţia de ştiri – Lăcaşuri Ortodoxe” va transmite online evenimente (live și reluare), care vor putea fi vizionate pe următoarele site-uri: www.sf-esc.ro [file:///C:/Users/Mass-Media/Desktop/04%20septembrie%202014%20-%20procesiune%20calarasi%20-%20stire/www.sf-esc.ro] , www.lonews.ro [file:///C:/Users/Mass-Media/Desktop/04%20septembrie%202014%20-%20procesiune%20calarasi%20-%20stire/www.lonews.ro] , www.eparhiaargesului.ro [file:///C:/Users/Mass-Media/Desktop/04%20septembrie%202014%20-%20procesiune%20calarasi%20-%20stire/www.eparhiaargesului.ro] , www.protoieriacalarasi.ro [file:///C:/Users/Mass-Media/Desktop/04%20septembrie%202014%20-%20procesiune%20calarasi%20-%20stire/www.protoieriacalarasi.ro] .

Duminică, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului va sluji Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preacuvioşi părinţi stareţi, părinţi consilieri ai Centrului Eparhial, preoţi şi diaconi.

Toţi credincioşii sunt aşteptaţi să se închine şi să se roage la racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, care va mai rămâne la Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași până Duminică, 07 septembrie 2014, ora 13:00.