Articole

Slujbă arhierească la parohia Radu Vodă

24 Jun 2014
03:52
Marți, 24 iunie 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Radu Vodă, din Protopopiatul Lehliu.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinţi consilieri Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Mihail Zotta, preoţi şi diaconi.

La momentul predicii Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui naștere o prăznuim, despre lucrarea sa de vestire a Mântuitorului Iisus Hristos, despre modelul de viață și jertfelnicie pe care ni-l oferă nouă, celor de astăzi.

Cu această ocazie Preasfinția Sa a acordat rangul de iconom stavrofor preacucernicului părinte paroh Marcel Dulea, iar domnilor Marian Ciupitu și Dr. Ion Ștefănescu, ctitori și ajutători ai bisericii, le-a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler” pentru implicarea în activitatea bisericii din localitatea Radu Vodă.

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai sfintei biserici, apoi s-a sfințit capela mortuară din curtea bisericii.