Articole

Al treilea atelier de lucru cu asistenții sociali

13 May 2014
08:50
Marți, 13 mai 2014, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat al treilea atelier de lucru, cu tema „Intervenția socială în cadrul serviciilor sociale acreditate din Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, adresat asistenților sociali din cadrul Birourilor de asistență socială ale protopopiatelor din cuprinsul Eparhiei.

Această activitate se regăsește în Graficul de activități al Sectorului Social-Misionar pe anul 2014 și a avut ca obiective susținerea a două prezentări, prin intermediul cărora asistentul social al Protopopiatului Urziceni și asistentul social al Protopopiatului Oltenița au făcut cunoscute proiectele, acțiunile și activitățile implementate în cele două protopopiate și identificarea unor acțiuni comune, care să fie implementate în Eparhie.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin structurile cu atribuții sociale și partenerii sociali locali, dezvoltă programe social-filantropice prin care vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor aflate în dificultate, din județele Ialomița și Călărași.

În cadrul celor trei ateliere de lucru organizate de către Sectorul Social-Misionar, cei prezenți au enunțat aprecieri pozitive cu privire la informațiile cuprinse în materialele prezentate și au propus dezvoltarea de noi acțiuni sociale în parteneriat cu actori sociali locali, care să fie implementate în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.