Articole

Sfințire de biserică la parohia Răsimnicea

11 May 2014
04:03
Duminică, 11 mai 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului au fost prezenți în mijlocul credincioșilor din localitatea Răsimnicea, Protopopiatul Urziceni, pentru a săvârșii sfinţirea lucrărilor exterioare, pictura bisericii și întocmirea Sfintei Mese.

Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a bisericii, când cei doi ierarhi, urmați de soborul de preoţi şi diaconi au înconjurat lăcaşul de cult. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea slujii în condiții canonice Sfânta Liturghie, apoi s-a sfințit pictura bisericii și catapeteasma.

După sfințirea bisericii a urmat Sfânta Liturghie, la care au participat preacucernici părinţi consilieri de la Centrul Eparhial, părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu, preoţi, diaconi și delegația Mănăstirii Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, care au adus spre închinare racla cu sfintele moaște ale Sfintei Maria Magdalena, purtătoare de mir.

Cu această ocazie Preasfinţia Sa a acordat rangul de sachelar preotului paroh Ionuț Cornel Dogaru.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre marele dar al mântuirii dăruit de Dumnezeu prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, despre împreuna lucrare dintre Dumnezeu și om în darul mântuirii. Slăbănogul de la Vitezda este chipul omului fără Hristos la care Dumnezeu vine și-L ridică din patul suferinței.

Preasfințitul Părinte Episcop Galaction și-a mărturisit bucuria prezenței la acest moment înălțător pentru comunitatea parohială și i-a binecuvântat pe toți binefăcătorii lucrării de restaurare a bisericii parohiale.

La acest moment de sărbătoare pentru comunitatea din Răsimnicea, toţi credincioşii, copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce aflate pe Sfânta Masă nou sfinţită.