Articole

Protopopiatul Lehliu: Procesiune la parohia Lupşanu

13 Nov 2013
07:20
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 9-11 noiembrie 2013, în parohia Lupşanu a fost organizată primirea raclei cu epitrahilul Sfântului Grigore Decapolitul, dăruit bisericii acestei parohii de către mănăstirea Bistriţa. Cu această ocazie a avut loc şi procesiunea cu Icoana (copie) a Maicii Domnului Tămăduitoarea Xenia (Străina).

Icoana a fost adusă în procesiune de la Schitul Horia la parohia Lupşanu, care poartă hramul “Sfânta Treime”. În cele trei zile cât au durat manifestările religioase s-a desfăşurat un program liturgic încărcat, la care au participat preacucernicii preoţi: Toma Gabriel, Dulea Marcel, Cherciu Marius, Dragomir Claudiu şi preacucernicul părinte protopop Iamandi Bogdan, dar şi autorităţi locale, oficialităţi şi credincioşi din parohiile din zonă.

Aducerea epitrahilului “Sfântului Grigore Decapolitul” a fost rânduită de Dumnezeu în urma pelerinajului coralei preoţeşti “Sfântul Andrei Criteanul” din această vară la mănăstirile din Vâlcea şi a venit ca o binecuvântare în chiar zilele premergătoare prăznuirii sfântului ierarh.

Fiecare slujbă a fost însoţită de un cuvânt de învăţătură, unde s-a pus accent pe cinstirea Maicii Domnului şi a Sfinţilor, pe folosul participării la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu şi în general la sfintele slujbe.

Manifestările au avut un efect benefic asupra credincioşilor din parohie şi din împrejurimi, care au venit într-un număr deosebit de mare să se închine la epitrahilul Sfântului Grigore Decapolitul şi la icoana Maicii Domnului.

Drept urmare preacucernicul părinte paroh a decis împreună cu credincioşii să solicite arhiereasca binecuvântare pentru ca cel de al doilea hram al parohiei să fie sfântul ale cărui moaşte se află spre cinstire în mănăstirea vâlceană Bistriţa.