Articole

Capacitatea preoţească, examen în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

21 Oct 2013
11:00
Luni, 21 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, candidaţii la preoţie şi preoţii care doresc să ocupe posturile vacante din parohiile urbane ale Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au susţinut examenul de capacitate preoţească.

Au susţinut examenul de capacitate preoţească 8 candidaţi şi doi preoţi examenul de selecţionare pentru ocuparea parohiilor din mediul urban.

Examenul a constat în susţinerea unei probe scrise prin care se verifică cunoştinţele de teologie dogmatică şi istorică şi a unei probe orale prin care sunt verificate cunoştinţele de liturgică practică.

Examenul de capacitate preoţească a fost precedat de un test psihologic eliminatoriu, iar examenul de selecţionare pentru ocuparea parohiilor din mediul urban a avut ca probă suplimentară slujirea practică în Catedrala Episcopală.

Candidaţii care vor fi declaraţi admişi vor putea candida pentru ocuparea unui post vacant de preot.