Articole

01 octombrie 2013 – Cuvântul Preasfinţitului Părinte Vincenţiu

04 Oct 2013
02:01
la Hramul Catedralei Episcopale din Slobozia

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voaste,

Preacucernici părinţi consilieri, inspectori şi protopopi

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Din pruncie, părinţii mi-au însufleţit credinţa în puterea rugăciunilor Maicii Domnului, cea care mijloceşte pentru noi, oamenii, în faţa Fiului Său Cel preaiubit. De aceea, am considerat că, alături de hramul principal al acestei frumoase catedrale, prăznuit în ziua Înălţării Domnului Nostru Iisus Hristos, să adăugăm ca împreună rugătoare şi pe pururea Fecioara Maria al cărei acoperământ ne ocroteşte şi ne întăreşte în faţa ispitelor de tot felul.

Suntem într-un popas aniversar pentru tânăra noastră Eparhie care, anul acesta, prin harul lui Dumnezeu, împlineşte 20 de ani de la înfiinţarea sa de către Sfântul Sinodal Bisericii Ortodoxe Române, prin purtarea de grijă a Fericitului întru adormire Părintele Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu un an înainte, în data de 15 iulie 1992, în oraşul Slobozia se sfinţea locul unei viitoare mari biserici. Punerea pietrei de temelie era făcută de către Fericitul întru adormire Patriarhul Teoctist, care era şi arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci judeţul Ialomiţa şi care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului, în prezenţa preoţilor şi a unui număr mare de credincioşi, care veniseră să participe la slujba de sfinţire a locului.

Noua biserică a fost gândită şi, curând după înfiinţarea Episcopiei, a căpătat destinaţia de Catedrală, şi ca orice catedrală, ea avea să fie un simbol al prestanţei municipiului Slobozia. Şi ,într-adevăr, această construcţie eclezială îşi merită pe deplin titulatura de Catedrală Episcopală. Ea este împodobită acum în veşmânt pictural, la care se adaugă şi frumoasele mozaicuri exterioare, un lumânărar şi alte lucrări necesare, menite să sporească sentimentul de loc ocrotit de Dumnezeu, Casă a Tatălui şi sălăşluire a Duhului Sfânt.

Pe lângă Sfintele Moaşte, primite cu ocazia sfinţirii, şi care s-au aşezat în Sfânta Masă, catedrala şi-a îmbogăţit relicvarul, cu părticele din moaştele sfinţilor Emilian şi Dasius din Durostor, Zoticos, Atalos, Kamasis şi Filipos de la Niculiţel, Epictet şi Astion din Halmiris, precum şi ale sfântului ierarh martir Teodosie al II-lea, mitropolitul Moldovei, de la Mănăstirea Brazi, care, cu rugăciunile lor ne binecuvintează şi ocrotesc lucrarea întreită săvârşită în Episcopia Noastră.

Sărbătoarea sfinţirii Catedralei Înălţarea Domnului, din data de 25 martie 2004, a fost nu numai a municipiului Slobozia şi a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, ai cărei credincioşi au contribuit permanent la ridicarea acesteia, ci a fost şi o împlinire deosebită pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Când vorbim despre Catedrala Episcopală, trebuie să rememorăm momentul apariţiei pe harta Grădinii Maicii Domnului, cum a fost numită ţara noastră deseori, a unei noi organizări bisericeşti, a cărei înfiinţare a depins exclusiv de dragostea pe care Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a avut-o faţă de aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

La iniţiativa Preafericirii Sale, Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 6-8 iulie 1993, va aproba înfiinţarea Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Această Episcopie care are în grija sa judeţele Ialomiţa şi Călăraşi este prima Eparhie înfiinţată după căderea comunismului.

Încă de la alegerea primului episcop titular (6 februarie 1994, pe atunci Preasfinţitul Episcop Nifon Ploieşteanul, astăzi mitropolit şi arhiepiscop al Târgoviştei), continuând cu întronizarea Episcopului Damaschin Coravu (25 martie 2000, la praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Episcopală de atunci, Sfinţii Voievozi din Slobozia) şi întronizarea Smereniei Noastre, la data de 28 iunie 2009, putem vorbi despre continuitate.

Deci, pe de o parte, fiecare ierarh al Bărăganului a căutat să păstreze cu jertfelnicie tradiţia moştenită de la înaintaşii noştri creştini, prezenţi aici încă din cele mai vechi timpuri şi gata oricând să dea mărturie, chiar cu preţul vieţii pentru credinţa lor curată, şi l-aş aminti numai pe marele voievod Mihai Viteazu, şi , pe de altă parte, să înnoiască şi să crească acest tezaur de spiritualitate, ca datorie sfântă faţă de slujirea la care au fost chemaţi.

Fiecare şi-a adus contribuţia sa la creşterea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, fiecare continuând ceea ce au început înaintaşii şi înmulţind lucrarea lor jertfitoare.

Din momentul întemeierii Episcopiei, multe biserici au fost ridicate şi afierosite Domnului, ca urmare a necesităţilor duhovniceşti mereu în creştere ale locuitorilor acestor două judeţe. Au fost construite zeci de aşezăminte sociale, primul dintre ele fiind chiar Centrul Socio-Cultural care poartă numele ctitorului, Episcopul Damaschin. O deosebită grijă s-a acordat creşterii vieţii monahale, la ora actuală, slujbe bisericeşti se desfăşoară neîntrerupt în 15 mănăstiri şi un schit în Eparhia noastră.

Seminarul Teoogic Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia a fost o prioritate în agenda fiecărui ierarh. În fond, nu ese dificil să realizezi că, în mare parte, viitorul Bisericii noastre, stă în mâinile acestor tineri care vor deveni viitorii păstori de suflete. Noi Înşine ne-am implicat personal, prin burse acordate celor mai merituoşi seminarişti, precum şi alte forme de sprijin, susţinute de unii dintre preoţii noştri, dar şi de oameni de bine din Eparhie, adevăraţi cetăţeni ai Cetăţii.

Lucrările din ultimii ani, pe care le-am iniţiat şi coordonat, desfăşurate într-un ritm susţinut se datorează şi dăruirii colaboratorilor noştri, părinţi consilieri, inspectori, protopopi şi preacucernici părinţi din Eparhie. Acestora le mulţumesc pentru slujirea lor jertfelnică şi rog pe Bunul Dumnezeu să le dăruiască din Darurile Sale cele bogate.

Mai sunt multe lucrări de făcut, din punct de vedere pastoral, misionar, social, administrativ. Ţinând cont de mediul economic, politic şi social pe care îl traversează societatea noastră în ultima perioadă, este lucrarea providenţei divine, faptul că un număr însemnat de biserici au primit un nou veşmânt pictural, au fost restaurate şi împodobite cu sfinte icoane bineplăcute lui Dumnezeu. Toate acestea s-au făcut în cea mai mare parte cu jertfa credincioşilor noştri, care conştientizează faptul că fiecare sfânt locaş este Casă a lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, şi chip văzut al credinţei comunităţii parohiale.

Împlinirile pe care le-am continuat şi le-am săvârşit nu le punem în seama Noastră, ci a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Este un semn vizibil că Domnul nu Îşi întoarce faţa Sa de la dreptmăritorii creştini, care nu încetează a-L lăuda în rugăciuni şi fapte bune.

La acest moment de bucurie, dar şi de bilanţ, aducem un cuvânt de mulţumire şi dragoste pentru toţi binefăcătorii sfintelor noastre lăcaşuri şi în nădejdea că Multmilostivul Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile celor care ne-am adunat azi, în împreună rugăciune, vă binecuvintez şi vă ofer gândurile Noastre de aleasă preţuire şi recunoştinţă.