Articole

14 septembrie 2013 – Hramul Mănăstirii Coslogeni

14 Sep 2013
05:08
În ziua sărbătorii „Înălțării Sfintei Cruci”, sâmbătă, 14 septembrie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop VINCENȚIU, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Coslogeni din Protopopiatul Călăraşi.

La Sfânta Liturghie arhierească, Preasfinţia Sa a fost înconjurat de părintele Arhimandrit Rafail, exarhul mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preacuvioși părinți stareți, preacucernicii părinți consilieri Gabriel Oproiu și Florin Ionescu, preacucernicul părinte Protopop de Călăraşi, Ramon Eugen Ilie, preoţi şi diaconi.

Cu această ocazie a fost hirotonit întru ierodiacon, monahul Grigorie Țuțuianu, pe seama Mănăstirii Coslogeni.

În cuvântul Său Preasfințitul Părinte Episcop a vorbit credincioșilor prezenți, despre importanța postului din această zi, care ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, despre asumarea Cruciiși urmarea lui Hristos în viața noastră de zi cu zi.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vizitat Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Modelu, cercetând lucrările de pictură ce se săvârșesc la această biserică.

La invitația comunității libaneze din România, Preasfinția Sa, s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Maronite din Liban, Eminenţa Sa Cardinalul Mar Bechara Boutros al-Rahi, în localitatea Chirnogi, județul Călărași.