Articole

11 septembrie 2013 – Impresii din Tabăra de vară de la Bisoca

12 Sep 2013
07:44
Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Sectorul Social – Misionar, a organizat miercuri, 11 septembrie 2013, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, o întâlnire cu cei 14 copii proveniți din familiile beneficiare ale „Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate”, care au participat în Tabăra de vară organizată de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Asociația Socio – Culturală „Matei Basarab” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în perioada 02 – 06 septembrie 2013.

În cele 5 zile petrecute în Tabăra de la Bisoca ce funcționează în cadrul Fundației pentru copii „Sfântul Sava de la Buzău”, al cărei preşedinte este Pr. Prof. Dr. Mihail Milea, copiii au vizitat Mănăstirea Poiana Mărului și Lacul Limpede, iar în cadrul programelor educative au pus în scenă piesa de teatru „Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale. De asemenea, prin intermediul activităților recreative au socializat cu un alt grup de copii prezenți în cadrul Taberei și în ultima seară au făcut un foc de tabără. În drum spre casă, copiii s-au bucurat de o gustare la McDonald’s Buzău unde fiecare a primit o jucărie surpriză.

Copiii s-au bucurat de această tabără oferită de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, și-au împărtășit cu bucurie impresiile și și-au manifestat dorința de a participa și la alte activități care se vor desfășura în cadrul „Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate”.