Articole

01 septembrie 2013 – Slujbă arhierească la parohia Feteşti Gară II

01 Sep 2013
02:42
Duminică, 01 septembrie 2013, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din municipiul Feteşti, unde a slujit Sfânta Liturghie la biserica hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Cuvioasa Parascheva”, unde cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel a poposit pentru trei zile racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi, cei întocmai cu Apostolii, Constantin şi maica sa Elena, de la Catedrala Patriarhală.

La Sfânta Liturghie arhierească, Preasfinţia Sa a fost înconjurat de preacuviosul părinte exarh arhimandritul Rafail, preacucernicii părinţi consilieri Florin Daniel Enaşcu, Nicuşor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Marian Pătărlăgeanu, toţi preoţii din municipiul Feteşti şi un sobor de diaconi.

Cu această ocazie a fost hirotonit preot diaconul Marian Dogaru pe seama parohiei Dâlga, Protopopiatul Lehliu.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre vindecarea tânărului posedat de un duh mut şi surd, despre puterea credinţei, despre îndemnul Mântuitorului „celui ce crede, toate îi sunt cu putinţă”, despre puterea postului şi a rugăciunii în viaţa noastră de zi cu zi.

Fiind Anul Nou bisericesc, a urmat slujba Te Deum-ului pentru începutul anului bisericesc, pentru binecuvântarea cununii anului ce a început.