Articole

28 august 2013 – Şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial

28 Aug 2013
09:03
Miercuri, 28 august 2013, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial amintim:

- S-a aprobat ca la Mănăstirea Chiroiu să se demarare un proiect pentru ridicarea unui paraclis cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva;

- S-a acordat arhiereasca binecuvântare ca la mănăstirea Plătăreşti, să se înceapă lucrări de construcţie a unor spaţii utilitare;

- S-a luat act de adresa Cancelariei Sfântului Sinod, în legătură cu concluziile şi propunerile formulate în cadrul întrunirii naţionale de lucru a vicarilor eparhiali şi a consilierilor administrativi bisericeşti de la eparhii, cu tema „Responsabilitate şi implicare”, organizate în cadrul proiectului FORTE, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, 18-19 aprilie 2013;

- S-au aprobat lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare pentru mai multe biserici parohiale din Eparhia noastră;

- S-a luat act de subiectele discutate în cadrul întâlnirii organizate de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia în cadrul activităţii de sustenabilitate a Proiectului FORTE, din data de 22 august 2013, la Bucureşti, întâlnire care a avut ca scop analizarea şi identificarea posibilităţilor de operaţionalizare şi dezvoltare a cooperării în cadrul celor două protocoale de cooperare încheiate de Patriarhia Română cu Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii;

- S-a aprobat graficul de desfăşurare al seminariilor de promovare a activităţii social-filantropice din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi agenda de lucru pentru acestea;

- S-au aprobat achiziţionarea de rechizite şcolare, din Fondul Filantropia, care să fie distribuite unui număr de 50 copii, cazuri sociale, care provin din familii cu venituri reduse, beneficiari ai Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor;

- S-a aprobat organizarea unei tabere de vară pentru 14 copii din familiile beneficiare ale Centrului de consiliere şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 2-6 septembrie 2013, de către Asociaţia Socio-Culturală Matei Basarab în colaborare cu Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa;

- Au fost acordate mai multe ajutoare unor preoţi şi credincioşi aflaţi în situaţii medicale deosebite, din fondurile destinate acestor situaţii.