Articole

04 decembrie 2012 – Slujbă arhierească la Catedrala Episcopală

05 Dec 2012
01:29
şi la Biserica Volna din Călăraşi

Marţi, 4 decembrie 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Vicenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, în cadrul căreia a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Ştefan Vădana, pe seama Capelei Spitalului Municipal din Feteşti, cu hramul „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, Protopopiatul Feteşti, iar pe tânărul Tatian Mocanu întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Crunţi, Protopopiatul Slobozia. Preacucernicul părinte Laurenţiu Mititelu a primit prin hirotesie rangul de sachelar.

După amiază, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţire a clopotelor de la Biserica Parohială Volna din Călăraşi şi a cercetat parohiile „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Ierarh Nifon” şi „Sfântul Mare Mucenic Dasie”.