Articole

09 noiembrie 2012 – Atelier de lucru cu coordonatorii sociali

14 Nov 2012
10:15
Vineri, 09 noiembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Feteşti, a organizat atelierul de lucru cu coordonatorii sociali din cadrul comitetelor parohiale, cu tema „Parteneriatul social în contextul noii legislaţii din domeniul social”, locul desfăşurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”.

Obiectivele atelierului de lucru au fost în concordanţă cu nevoile sociale identificate la nivelul parohiilor, de aceea ca obiective se pot menţiona înţelegerea prevederilor statutare în ce priveşte desfăşurarea activităţii sociale în Biserica Ortodoxă Română, identificarea oportunităţilor din Eparhie din punct de vedere social, influenţa cadrului legislativ naţional din domeniul asistenţei sociale asupra intervenţiilor efectuate la nivel parohial şi nu în ultimul rând identificarea potenţialilor parteneri sociali de la nivelul comunităţilor locale.

Persoanele participante au evidenţiat pe parcursul întâlnirii importanţa şi mai ales necesitatea dezvoltării relaţiilor de bună comunicare şi comuniune cu ceilalţi factori implicaţi în viaţa socială a comunităţii din care fac parte, demers care conduce la un impact pozitiv la nivelul comunităţii.

La această întâlnire a participat un număr de 21 de persoane, fiecare primind la sfârşit un certificat de participare.