Articole

12 noiembrie 2012 – Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru legislativ

14 Nov 2012
04:44
în domeniul social – seminar de informare

Luni, 12 noiembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Călăraşi, a organizat un seminar de informare pentru preoţi, cu tema „Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru legislativ în domeniul social”, locul desfăşurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”.

Prezentarea activităţilor social-filantropice desfăşurate la nivelul parohiilor, exerciţiile pe grupe de lucru, dezbaterea noilor modificări aduse de Noua Lege a asistenţei sociale, toate acestea au scos în evidenţă modele de bună practică, exemple de parteneriate încheiate între Biserică şi instituţii ale Statului dar şi acţiuni implementate în colaborare directă cu partenerii sociali şi economici de la nivelul comunităţii.

Aşteptările personale şi profesionale de la acest seminar, precizate de preoţii participanţi marcate la început, au fost împlinite în mare măsură, iar la finalul întâlnirii fiecare dintre cei prezenţi a primit un certificat de participare.