Articole

08 noiembrie 2012 – Hramul Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia

09 Nov 2012
07:59
Joi, 8 noiembrie 2012, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din municipiul de Reşedinţă Episcopală, Slobozia şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de preacuviosul părinte stareţ arhimandritul Rafail, exarhul mănăstirilor, un ales sobor de părinţi consilieri, preacuvioşi părinţii stareţi, părinţii protopopi, preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Coralei „Armonia” din Constanţa.

Preasfinţitul Episcop Vincenţiu a ţinut cuvânt de învăţătură la pericopa evanghelică și a vorbit despre prezența și lucrarea Sfinţilor Îngeri în viața noastră, despre Sfinții Arhangheli ocrotitorii Mănăstirii și orașului Slobozia. A mulţumit Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor pentru dragostea arătată Eparhiei noastră, trimiţând Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Floreşti, dar binecuvântat pentru credincioșii Eparhiei noastre.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba de parastas pentru fericiţii ctitori, slujitori, binefăcători şi ostenitori ai Sfintei Mănăstiri din Slobozia.