Articole

05 noiembrie 2012 – Asistenţa socială în B.O.R. în contextul

06 Nov 2012
10:00
unui nou cadru legislativ în domeniul social

Luni, 05 noiembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu, a organizat un seminar de informare pentru preoţi, cu tema „Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru legislativ în domeniul social”, locul desfăşurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate modificările aduse de Noua Lege a asistenţei sociale (Legea nr. 292/ decembrie 2011), totodată, pe marginea acestora fiind dezvoltat un mod de lucru interactiv ce a avut ca scop intercomunicarea dintre cei prezenţi pentru o mai bună cunoaştere a nevoilor sociale de la nivelul parohiilor, dar şi a modelelor de bună practică implementate cu succes.

La acest seminar de informare au participat un număr de 21 de preoţi, fiecare primind la sfârşitul întâlnirii un certificat de participare.