Articole

04 noiembrie 2012 – Târnosire de biserică la parohia Orezu

04 Nov 2012
01:21
Duminică, 4 noiembrie 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Orezu, Protopopiatul Slobozia, pentru a marca un eveniment istoric şi anume sfinţirea (târnosirea) bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a lucrărilor exterioare ale bisericii, după care a urmat unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe, întocmirea Sfintei Mese. După Sfânta Liturghie, la care au participat preacucernici părinţi consilieri de la Centrul Eparhial, părintele protopop Dumitru Drăghici, preoţi şi diaconi, Întâistătătorul Eparhiei noastre a sfinţit veşmântul pictural al bisericii şi catapeteasma.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat înţelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice şi a vorbit credincioşilor prezenţi la slujbă despre nerecunoştinţa, nepăsarea şi lipsa de înţelepciune în a face milostenie, care l-au „coborât” pe bogat în iad.

Cu această ocazie Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire binefăcătorilor bisericii, oferind rangul de sachelar părintelui paroh Ştefan Tudor şi Ordinul „Crucea Sloboziei” în Grad de Cavaler domnului Nicolae Sitaru, ctitorul lăcaşului de cult.

După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit slujba de parastas pentru ctitorii bisericii celei vechi.

La acest moment istoric pentru localitatea Orezu, toţi credincioşii, copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.