Relatări

Cultura generozității. În trecutul și prezentul Bisericii Ortodoxe Române

17 Nov 2020
22:02

În anul 2020, Biserica Ortodoxă Română îi comemorează pe filantropii ortodocși români. Între virtuțile distincte ale poporului român, cultura dărniciei, a dăruirii sau a omeniei reprezintă o moștenire importantă a valorilor şi normelor care au modelat spiritualitatea şi cultura neamului românesc.

Rodirea Evangheliei iubirii smerite şi milostive a lui Hristos în spiritualitatea poporului român a condus la manifestarea iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele în forme concrete, exprimate fie individual şi spontan, fie instituțional şi sistematic.

Biserica Ortodoxă Română îi pomenește cu recunoștință pe toți cei care s-au străduit, de-a lungul istoriei, să dezvolte cultura creștină a dărniciei. Printr-un asemenea efort, ierarhi, preoți și diaconi, monahi și mireni au contribuit pilduitor la organizarea lucrării social-filantropice a Bisericii în mijlocul poporului român.

În mod deosebit, evocăm numele unor evlavioși și darnici domnitori români, precum Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521), ctitorul bolniței (cămin pentru bolnavi) de la Mănăstirea Bistrița, Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ctitorul bolniței de la Mănăstirea Brâncoveni, domnitorul Grigorie II Ghica, fondatorul spitalului Mănăstirii Sfântul Pantelimon de lângă București (1757).

În Moldova, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a construit bolnițele de la Putna și Pătrăuți, domnitorul Constantin Racoviță Cehan a avut inițiativa întemeierii spitalelor lor Sfântul Proroc Samuil din Focşani și Precista din Roman, iar Grigorie al V-lea a întemeiat ospiciul Galata din Iași, toate acestea fiind în grija unor așezăminte monahale.

O valoroasă activitate filantropică a fost desfășurată și de către ierarhii Bisericii noastre. În Țara Românească s-au evidențiat Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (1708-1716) care, în Așezământul Mănăstirii Antim, a prevăzut sume pentru educaţia copiilor săraci, pentru înmormântarea sărmanilor, miluirea săracilor, găzduirea străinilor etc.; Mitropolitul Grigorie al II-lea, alături de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a fost întemeietorul primului așezământ pentru orfani din Țara RomâneascăSfântul Ierarh Calinic, starețul Mănăstirii Cernica (1818-1850) și Episcop al Râmnicului (1850-1868), supranumit de popor „vindecătorul bolnavilor și miluitorul săracilor, a ctitorit bolnița din ostrovul Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica; Mitropolitul Nifon Rusăilă (1850-1875) a înființat Seminarul Nifon din București, care oferea numeroase burse de studiu elevilor săraci și eminenți (1875).

Moldova a cunoscut o bogată activitate de binefacere în special în timpul Mitropolitului Anastasie Crimca, ctitorul bolniței de la Dragomirna (1602) și al unui spital în Suceava (1619), precum și în vremea Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842), care și-a lăsat toate bunurile moștenire spre a fi folosite în scopuri filantropice; de asemenea, s-au remarcat Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv (1875-1902) și Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului (1747-1769), fondatorul bolniței de lângă biserica Precista Mare din Roman.

Cel mai de seamă ierarh filantrop al Transilvaniei a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna (1864-1873), care s-a îngrijit permanent de ajutorarea elevilor săraci și silitori la învățătură. De asemenea, Mitropolitul Vasile Lăzărescu (1947-1962) a contribuit substanțial la zidirea Catedralei mitropolitane din Timișoara, a acordat ajutoare materiale românilor din Basarabia și Transnistria și i-a sprijinit financiar pe românii asupriți de regimul comunist, iar Mitropolitul primat Miron Cristea (1919-1925), viitorul Patriarh al României (1925-1939), a inițiat înființarea unui Seminar pentru orfanii de război, la Câmpulung-Muscel.

Împreună cu domnitorii și ierarhii amintiți, numeroși filantropi mireni s-au evidențiat de-a lungul timpului prin fapte de binefacere generoase.

Între aceștia, se numără spătarul Mihail Cantacuzino (1640-1716), ctitorul Mănăstirii și Spitalului Colțea din București, Safta Brâncoveanu (1776-1857), ctitorul Spitalului Brâncovenesc din București, Clucerul Gheorghe Boldescu (1775-1845) din Ploiești, Theodor Balș (1790-1867) din Darabani, Moldova, Anastasie Bașotă (1796-1869) din Botoșani, Emanuil Gojdu (1802-1870) din Oradea, Alexandru Mocioni (1841-1909) și Emanuil Ungurianu (1846-1929) din Timișoara, Vasile Stroescu (1845-1926) din Basarabia, Familia GolescuHagi Pop (†1808) și Alexandru Lebu (1835-1918) din Sibiu, Vasile Adamachi (1817-1892) din Iași, Stroe Belloescu (1838-1912) din Câmpina, Iorgu Dumitrescu (1851-1934) din Răcari, Teodor Stănescu (1868-1915) din București, Anastase Simu (1854-1935) din Brăila, Elena Dalles (1849-1921) din Giurgiu, Dumitru Seceleanu (1857-1932) din Buzău, și alții ale căror chipuri și activități au fost evidențiate pe parcursul Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români, atât prin reportajele, documentarele și materialele difuzare de Televiziunea și Radio TRINITAS sau publicate în cotidianul religios Lumina, cât și în cadrul diverselor acțiuni comemorative organizate de eparhii.

În secolul XX, în România, activitatea filantropică instituțională a Bisericii a fost brutal întreruptă, pentru aproape o jumătate de veac, odată cu instalarea regimului comunist (1946-1989), tocmai în perioada când cea mai populară temă era chiar asistența socială.

Aflată sub prigoana comunistă, Biserica a fost nevoită să-şi exercite doar misiunea ei sacramentală, liturgică şi pastorală, fără să desfășoare activități social-filantropice instituționale și fără să i se permită o prezență activă în societate.

Abia după anul 1989, când cultele religioase au primit libertatea reală de organizare şi slujire în societatea românească, vechea tradiție filantropică a Bisericii a revenit în actualitate. Astăzi Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română deține un spital (102 paturi, 2 săli operație, ATI, laborator analize), 20 de centre medico-sociale, 55 de centre de servicii de îngrijire și asistență la domiciliu, 3 centre de recuperare neuromotorie (tip ambulatoriu), 3 centre pentru îngrijiri paliative, un serviciu de ambulanță și 49 de cămine pentru persoane vârstnice.

Astfel, opera social-filantropică a Bisericii este inspirată din lucrarea filantropică, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi are, totodată, o profundă dimensiune pastorală, exprimând o credință lucrătoare prin iubire darnică şi contribuind la cultivarea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, adică la dezvoltarea unei culturi a dărniciei sau a generozităţii.

(Scrisoarea pastorală a Sfântului Sinod pentru Postul Crăciunului 2020)