Articole

Cuvânt pastoral pentru respectarea libertății religioase în România!

10 Oct 2020
20:50


Cu toții am luat act de cuvântul Preafericirii Sale, cu privire la evitarea constrângerilor excesive, pe care autoritățile centrale și instituțiile subordonate lor le impun credincioșilor ortodocși, cărora le sunt limitate drepturile de manifestare a libertății religioase și a libertății de mișcare, într-un mod fără precedent în istoria post-revoluționară a României. Desigur ne referim aici cu precădere la tradiționalul pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, la apropierea prăznuirii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, și la pelerinajul pe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor îl săvârșește de cel puțin 10 ani la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, cu ocazia sărbătoririi hramului acesteia.


Trebuie spus, privind obiectiv spre textele nou-testamentare, că nu de puține ori prin glasul Mântuitorului sau al ucenicilor Lui, relația dintre stăpânirea lumească (Stat, indiferent de forma lui de organizare) și Biserică trebuie să fie una de separație clară, care implică din partea creștinului practicant, responsabilități față de ambele. Modelul „cetății” evocate în Epistola către Diognet, capitolele V și VI, este edificator: creștinul se supune legilor „cetății”, dar, în același timp nu își uită obârșia cerească, privind cu încredere spre statutul de „cetățean al cerului”. Cu alte cuvinte, este în lume, dar nu din lume!


Pe de-o parte, trebuie „să dăm Cezarului cele ce sunt ale Cezarului” (Marcu 12, 17); mai mult, ni se cere supunere față de legile în vigoare și față de autoritățile civile (I Petru 2, 13-14 și Romani 13, 1-17). Fără să i se ceară în mod explicit, Biserica, prin structurile sale, a încercat și a reușit să fie alături de persoanele defavorizate, fiindu-le sprijin atât spiritual, cât și material. Deși ea însăși afectată profund de limitările impuse, activitatea caritabilă a Bisericii a crescut semnificativ, aceasta implicându-se în ajutorarea persoanelor, aflate în categoria de risc, dar și a elevilor fără posibilități financiare, asigurându-le acestora mijloace tehnice indispensabile participării la cursurile școlare, desfășurate on line. Rapoartele de activitate, publicate inclusiv pe site-urile ortodoxe oficiale, stau mărturie în acest sens, iar Episcopia Sloboziei și Călărașilor nu face excepție.


Pe de altă parte, atunci când Statul intervine despotic în aspecte ce țin exclusiv de organizarea internă a cultului, cu toate expresiile lui doctrinare și liturgice, aducând grave atingeri angajamentelor internaționale ale României în domeniul drepturilor omului și libertății religioase, precum și Legii nr. 489/2006, e vital ca membrii Bisericii, cler și laici deopotrivă, să își facă auzite glasurile care să îndemne la stoparea abuzurilor de orice fel și să accentueze autonomia religioasă în raport cu Statul. Să ne aducem aminte de doar câteva situații nefericite în care Statul și-a depășit atribuțiile, pronunțându-se în „chestiunea linguriței de împărtășanie”, maniera de exprimare a devoțiunii față de sfinte odoare – sfinte moaște, icoane, pelerinaje etc!


Nu trebuie să fii expert în Drept Constituțional pentru a observa că Biserica Ortodoxă Română este, fără doar și poate, supusă unor discriminări evidente, impunându-i-se restricții nejustificate, neargumentate, izvorâte parcă dinspre acel segment politic ce și-a făcut din anticlericalismul lui mod de lucru constant. Afirmația noastră este sprijinită și de ideea că Biserica noastră nu a fost consultată în spețe care o priveau în modul cel mai direct.


Dincolo de argumentele care țin exclusiv de spiritualitate și credință, care poate nu sunt relevante pentru Stat, trebuie spus răspicat că factorul principal, printre alții, care dă coerență, coeziune oricărei societăți este și rolul social al religiei. În mod clar, Statul, conform Legii Cultelor nr. 489/2006, în secțiunea I (Relațiile dintre stat și culte), articolul 7, alin. 1, „recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social – caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”.


Suspendarea drepturilor fundamentale, în cazul nostru dreptul la manifestarea propriei credințe, pentru un popor profund ancorat în Liturghia Bisericii și a celorlalte Taine ecleziale, nu poate aduce nimic bun pe termen lung! Clivajul dintre stat și populație se adâncește pe zi ce trece. Această dimensiune spirituală, atât de semnificativă pentru credincioșii noștri, ar trebui să conteze pentru cei ce vremelnic au fost aleși să guverneze, indiferent de opțiunile lor religioase.


Este trist să vezi din partea acelorași oameni atâta râvnă depusă pentru a impulsiona cetățenii să meargă la vot – lucru de altfel perfect normal în orice democrație – în timp ce, în chestiunile religioase sunt primii care concură la restricționare, limitare, considerând lăcașurile bisericești, spre deosebire de secțiile de votare, sursă de infectare.


Sperând la o reevaluare pozitivă din partea responsabililor mandatați în mod democratic, prin vot, să reprezinte poporul, alcătuit în cea mai mare parte din creștini ortodocși, avem credința că, prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu și a sfinților Săi, situația aceasta își va găsi o rezolvare în care să se regăsească principiile democrației pentru care mulți tineri și-au dat viața în decembrie 1989.


Apelul nostru, făcut în numele creștinilor ortodocși din Ialomița și Călărași, se alătură eforturilor tuturor celor ce fac parte în mod activ din Biserica Ortodoxă Română și militează pentru normalizarea respectării libertății religioase în țara noastră.

Al vostru rugător către Domnul,


VINCENȚIU